DIVERSE

Oamenii sunt acri din lipsa polenului vizibil

mai 18th, 2018 Niciun comentariu

Ca si cum am fi un obiect ce-si cauta un nume intr-o natura fara identitate. — Omul e facut — ca toate vietatile — pe masura unor anumite senzatii. Ori, se intampla ca ele sa nu-si mai faca loc una alteia, in succesiunea normala, ci sa dea buzna toate intr-o furie elementara, roind in jurul unei epave — din plenitudine — care e eul. Unde sa mai fie loc atunci pentru pata de vid care e constiinta? Este atata crima si poezie in Shakespeare, de pilda, ca dramele lui par concepute de un trandafir in dementa.

Oricata amaraciune ar fi in noi, ea nu-i atat de mare incat sa ne poata dispensa de amaraciunile altora. Iata de ce lectura moralistilor francezi este balsamica in orele tarzii. Ei au stiut totdeauna ce inseamna a fi singur intre oameni; rar de tot ce e singuratatea in lume. Pana ca nici Pascal n-a putut invinge conditia lui de om retras din societate. O suferinta ceva mai redusa, si-am fi inregistrat doar o mare inteligenta. Intre francezi si Dumnezeu, de exemplu, s-a interpus totdeauna salonul. Doua lucruri m-au umplut neincetat de o isterie metafizica: un ceas care sta si un ceas care umbla. Cu cat oamenii te intereseaza mai putin, cu atat devii mai timid in fata lor, iar cand ajungi sa-i dispretuiesti, incepi sa te balbii. — Natura nu-ti iarta nici un pas peste  inconstienta ei si-ti urmareste toate cararile orgoliului, impinzindu-le de regrete. Cum s-ar explica altcum ca oricarui triumf peste conditia de om i se asociaza o parere de rau corespunzatoare? Timiditatea imprumuta fiintei umane ceva din discretia intima a plantelor, iar unui spirit agitat de el insusi o melancolie resemnata care pare a fi aceea a lumii vegetale. sunt gelos pe un crin numai cand nu-s timid.

Daca suferinta n-ar fi un instrument de cunoastere, sinuciderea ar fi obligatorie. si viata insasi — cu inutilitatile ei sfisietoare, cu bestialitatea ei obscura, care ne taraie in erori pentru a ne spanzura din cand in cand de cate un adevar, cine ar putea-o suporta, de n-ar fi un spectacol de cunoastere unic? Traind primejdiile spiritului, ne mangaiem prin intensitati de lipsa unui adevar final. Orice eroare este un fost adevar. Nu exista insa una initiala, deoarece intre adevar si eroare – distanta e marcata doar de pulsatie, de animatia launtrica, de ritmul secret. Astfel, eroarea-i un adevar care nu mai are suflet, un adevar uzat si care asteapta sa fie vitalizat. Adevarurile mor psihologic, nu formal; ele isi mentin valabilitatea, continuind non-viata formelor, desi pot sa nu mai fie valabile pentru nimeni. Tot ce-i viata in ele se petrece in timp; eternitatea formala le asaza intr-un vid categorial.

Pentru un om, cam cat „tine“ un adevar? Nu mai mult ca o pereche de ghete. Doar cersetorii nu le schimba niciodata. intru cat esti insa in rand cu viata, trebuie sa te primenesti  incontinuu, caci plinatatea unei existente se masoara dupa suma de erori inmagazinate, dupa  cantitatea de ex-adevaruri. Nimic din ceea ce stim nu ramane neispasit. Orice paradox, curaj de gand sau indiscretie a spiritului – le platim scump mai curand sau mai tirziu. Este de un farmec straniu aceasta pedeapsa care urmeaza oricarui progres al cunoasterii. Ai sfasiat un val ce acoperea inconstienta naturii? il vei ispasi intr-o tristete a carei sursa n-o vei banui. si-a scapat un gand plin de rasturnari si amenintator? sunt nopti ce nu pot fi umplute decat de evolutiile caintei. Ai pus prea multe intrebari lui Dumnezeu? Atunci, de ce te mira povara raspunsurilor ce nu le-ai primit?! Indirect, prin consecinte, cunoasterea-i un act religios. Ispasim cu voluptate spiritul si cu toata abandonarea in inevitabil. Cum dezintoxicarea de cunoastere este imposibila, deoarece o cere organismul, incapabil de-a se obisnui cu doze mici, — sa facem si din actul reflex o reflexie. in felul acesta, setea infinita a spiritului isi afla o ispasire echivalenta.

Cultul frumusetii seamana unei lasitati delicate, unei dezertari subtile. N-o iubesti oare fiindca te scuteste de-a trai? Sub impresia unei sonate sau unui peisaj, ne dispensam de viata cu un zambet de bucurie dureroasa si de superioritate visatoare. Din centrul frumusetii, totul este in urma noastra si nu putem privi spre viata decat intorcandu-ne. Orice emotie dezinteresata, neasociata imediatului existentei, incetineste mersul inimii. intr-adevar, organul timpului, care-i inima, ce-ar mai putea marca in amintirea vesniciei care e frumusetea?!

    About the author

    Informatii ciudate despre personalitati istorice foarte cunoscute

    Niciun comentariu

    Britanicii si reciclarea creativa-o cafenea londoneza a vrut plastic, nu bani, pentru produse si servicii

    Niciun comentariu

    TRUCURI DESPRE INGRIJIREA GHIVECELOR CU FLORI

    Niciun comentariu

    Ai fost inselata? Uite ce nu ar trebui sa faci

    Niciun comentariu

    CE SE INTAMPLA CU POMII FRUCTIFERI IN LUNA IUNIE?

    Niciun comentariu

    Moduri cel putin simpatice in care oamenii faceau diverse lucruri inainte de inventiile moderne

    Niciun comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *